Munca forțată sau obligatorie: ce înseamnă, reglementări legale, ce cuprinde, sancțiuni

Autor: Sorina Priceputu and Alves Lucas

Termenul de muncă forțată se referă la orice relație de muncă impusă de o persoană asupra altei persoane, fără ca aceasta din urmă să își fi exprimat consimțământul în mod liber. Oamenii sunt angajați împotriva propriei voințe sub amenințarea sărăciei, a violenței, prin constrângere sau alte forme de agresiune asupra persoanei în cauză sau familiei sale. Pe lângă variantele timpurii de iobăgie, munca forțată mai implică și activitățile forțate, realizate pentru a stinge anumite datorii. Orice formă de muncă forțată este ilegală, potrivit Constituției României, legislației Uniunii Europene și prevederilor Organizației Internaționale a Muncii (OIM). 

Mai jos, poți afla care sunt prevederile legale privitoare la munca forțată, ce cazuri nu constituie muncă forțată și ce sancțiuni se aplică în cazul descoperirii de persoane care obligă pe alții la muncă forțată. 

Cadrul legal
Ce nu constituie muncă forțată
Ce sancțiuni există pentru cei care impun munca forțată

Cadru legal

Munca forțată este reglementată de articolul nr. 4 din Codul Muncii, de Convenția Internațională privind munca forțată sau obligatorie nr. 29/1930 și de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale din 1950.

Articolul nr. 4 din Codul Muncii menționează, în primul alineat, că munca forțată este interzisă, după care, în alineatele următoare, termenul este definit ca „orice muncă sau serviciu impus unei persoane sub amenințare ori pentru care persoana nu și-a exprimat consimțământul în mod liber”. Mai apoi, același articol menționează situațiile care nu sunt considerate muncă forțată sau obligatorie. Convenția Internațională privind munca forțată sau obligatorie întărește și completează cazurile care nu sunt considerate muncă forțată sau obligatorie. 

Mai apoi, la nivel continental, Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale stabilește că „nimeni nu poate fi ținut în sclavie sau servitute”, iar mai apoi, în articolul nr. 4, alineatul (2), ideea este reluată: „nimeni nu poate fi supus muncii forțate sau obligatorii”. 

Ce nu constituie muncă forțată

Potrivit articolului nr. 4 din Codul Muncii și articolului nr. 42 din Constituția României, nu constituie muncă forțată următoarele situații:

• Activitățile impuse de autoritățile publice în temeiul legii privind serviciul militar obligatoriu. În plus, Legea nr. 395/2005 cu modificările ulterioare prevede suspendarea serviciului militar obligatoriu pe timp de pace și trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat;
• Activități impuse de autorități pentru îndeplinirea obligațiilor civice stabilite de lege;
• Activitățile impuse de autorități pe baza unei hotărâri judecătorești de condamnare definitivă, potrivit legislației în vigoare;
• Activități impuse de autorități în caz de forță majoră, război, catastrofe sau pericol de catastrofe precum incendii, inundații, cutremure, epidemii, epizootii, invazii de animale sau insecte, precum și alte circumstanțe care pun în pericol viața sau condițiile normale de existență ale ansamblului populației sau ale unei părți a acesteia.

În completare, Convenția Internațională privind munca forțată sau obligatorie mai spune că nu sunt considerate munci forțate „muncile mărunte de la sat, adică muncile executate direct în interesul colectivităţii de către membrii acesteia, munci care, deci, pot fi considerate ca obligaţii civice normale ce revin membrilor colectivităţii, cu condiţia ca populaţia însăși sau reprezentanţii săi direcţi să aibă dreptul să se pronunţe asupra justeţei acestor munci”.

Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu consideră muncă forțată sau obligatorie următoarele cazuri:

• orice muncă impusă în mod normal unei persoanei supuse detenției în condițiile prevăzute de lege sau pe durata libertății condiționate;
• orice serviciu sau muncă făcând parte din obligațiile civice normale.

În fine, profesorul de drept civic Corneliu Bîrsan menționează, în cartea sa „Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, vol. I: Drepturi și libertăți”, alte patru situații care nu constituie cazuri de muncă forțată:

• suspendarea beneficiului alocației de șomaj, cauzată de refuzul persoanei vizate de a accepta un loc de muncă;
• activitățile juridice prestate de un avocat, în cadrul programului de asistență juridică civilă din oficiu;
• obligația de reducere a onorariilor notariale, în cazuri expres determinate de lege, pentru anumite categorii de persoane;
• obligația impusă unor judecători de a îndeplini, fără remunerație, îndatoririle de serviciu ale unor colegi absenți de la serviciu, în vederea desfășurării normale a actului de justiție.

Pe de altă parte, atunci când se impune necesitatea muncii forțate (de exemplu, în cazurile de mai sus), se recurge la această modalitate de muncă, potrivit Convenției nr. 29/1930, doar atunci când au fost asigurate, în prealabil, următoarele condiții:

• că serviciul sau munca ce trebuie efectuată reprezintă un interes direct și important pentru colectivitatea chemată să o execute;
• că serviciul sau munca este de o necesitate actuală și iminentă;
• că a fost imposibil să se procure mână de lucru voluntară pentru executarea serviciului sau muncii, cu toate că s-au oferit salarii și condiții de muncă cel puțin egale celor practicate pe teritoriul interesat pentru a munci;
• că munca sau serviciul nu va constitui o povară prea grea pentru populația actuală față de mâna de lucru disponibilă și de aptitudinea de a întreprinde munca respectivă;
• că executarea muncii ori a serviciului nu va obliga pe muncitori să se îndepărteze de domiciliul obișnuit;
• că executarea muncii sau a serviciului va fi îndrumată, potrivit cerințelor religiei, vieții sociale sau agriculturii.

Ce sancțiuni există pentru cei care impun munca forțată

Potrivit articolului nr. 212 din Codul Penal, cei care supun o persoană la prestarea unei munci împotriva voinței sale sunt pedepsiți conform legii penale. Astfel, supunerea la muncă forțată este pedepsită cu închisoare de la unu la trei ani. 

În cele mai multe cazuri, munca forțată este interzisă de legea românească, europeană și internațională. Excepțiile includ cazurile de forță majoră sau alte situații, precum unele activități judecătorești sau punerea în aplicare a unei hotărâri definitive. În alte situații decât excepțiile menționate mai sus, persoanele care supun alți oameni la muncă forțată sunt sancționate conform legislației în vigoare. 

Sursa foto: Shutterstock

Autor: Sorina Priceputu and Alves Lucas
18 September 2020