Autor: Andreea Oancea
Sunt multe profesii unde norma de activitate sau lipsa de personal duce la necesitatea efectuării orelor suplimentare. Acestea sunt calculate ca timp de muncă și trebuie compensate (prin plată în bani sau recuperarea sub formă de ore libere plătite). Trebuie, însă, spus că orele peste program sunt considerate suplimentare doar în anumite condiții. Modul în care se face acest lucru este reglementat prin lege și reprezintă un drept al angajatului pe care angajatorul trebuie să-l respecte, în caz contrar, riscând sancțiuni. Cele ce urmează detaliază tot ceea ce este important de știut despre reglementarea orelor suplimentare, plata acestora și posibilele restricții și sancțiuni.
Ce sunt orele suplimentare?
Conform Codului Muncii, munca suplimentară este definită ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal, care este de 40 de ore, distribuite în mod obișnuit în 5 zile lucrătoare a câte 8 ore fiecare.
Este important de menționat că efectuarea muncii suplimentare este permisă doar cu acordul salariatului, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
Cadrul legislativ pentru munca suplimentară
Principiul fundamental la care se raportează toate celelalte prevederi legale este acela că munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.
Articolul 112 din Codul Muncii stabilește durata maximă a timpului de muncă, astfel:
- pentru salariaţii angajaţi cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână;
- durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv cu ore suplimentare, ceea ce înseamnă că, pe lângă cele 40 de ore de muncă, angajatul poate presta suplimentar doar 8 ore în decursul unei săptămâni;
- în mod excepțional, în anumite situații considerate ca fiind critice, de importanță majoră, se poate depăși programul de 48 de ore de muncă pe săptămână, pentru o perioadă de referință de patru luni calendaristice, doar dacă media săptămânală nu depășește 8 ore suplimentare;
- în cazul tinerilor cu vârsta sub 18 ani, durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână;
- tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară;
- salariații angajați în baza contractelor timp parțial sau redus de muncă nu pot presta muncă suplimentară;
- munca este considerată suplimentară numai dacă se face la cererea unui superior ierarhic sau este justificată de un anumit context specific;
- angajatorul nu poate impune angajatului să efectueze ore suplimentare, iar refuzul acestuia de a munci în afara orelor de program nu poate fi considerat indisciplină și nu poate fi sancționat;
- munca suplimentară necesită acordul prealabil al angajatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente, destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.
Calitatea de „ore suplimentare” se raportează la timpul legal de muncă. Această precizare este necesară în condițiile în care există anumite sectoare de activitate, unităţi sau profesii, unde se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
Sursa foto: Shutterstock
Cum se compensează orele suplimentare?
În România, Codul Muncii prevede două modalități principale de compensare a orelor suplimentare: prin acordarea de timp liber plătit sau prin plata unor sporuri salariale. Alegerea între aceste forme depinde de contextul concret, dar și de acordurile stabilite între angajat și angajator. În continuare, vom detalia fiecare metodă și condițiile în care se aplică.
Compensarea prin ore libere plătite
Prima opțiune prevăzută de lege pentru compensarea muncii suplimentare este acordarea de ore libere plătite în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În perioada menționată, salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Compensarea prin spor salarial
În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Câte ore suplimentare poți lucra
Legea impune ca numărul maxim de ore suplimentare pe care îl poate efectua un angajat, indiferent de domeniul de activitate, este de 8 ore/săptămână.
Există și cazul specific al programului de lucru flexibil (program de muncă individualizat). Pentru angajații care se află în această situație, evidența orelor de muncă suplimentară este esențială, fiind singura posibilitate de identificare a momentului în care salariatul s-a prezentat la locul de muncă și s-a aflat la dispoziția angajatorului ori a început să-și îndeplinească sarcinile și atribuțiile. Și pentru aceștia, munca suplimentară este cuantificată ca atare doar la cererea prealabilă a superiorului ierarhic.
În cazul salariaților aflați sub incidența Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Legea 153/2017), respectiv în cazul bugetarilor – polițiști, personal didactic și auxiliar, funcționari publici și alții, aceștia nu pot depăși un număr total de 180 de ore de muncă suplimentară anual. În mod excepțional, acesta poate fi majorat la 360 de ore anual, dar numai în cazul unor profesii (polițiști, de exemplu) și doar în anumite condiții reglementate specific prin ordine ale Ministerului Afacerilor Interne sau ale altor ministere competente.
Întregul regim al muncii suplimentare se aplică și celor care lucrează în regim de telemuncă. În cazul acestora, este specificat expres că nu pot efectua ore suplimentare decât la cererea superiorului ierarhic, cu acordul în scris al telesalariatului. În situația celor care muncesc de acasă, aceștia nu au o muncă normată și nici program de lucru, motiv pentru care nu pot beneficia de ore suplimentare.
O situație particulară este cea a transportatorilor. În cazul conducătorilor auto, o decizie la nivel european, pe care România trebuie să o respecte, este aceea ca acești lucrători nu pot presta muncă suplimentară, plata (compensarea) activității fiind făcută prin Regulamentul privind armonizarea unor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere.
Sursa foto: Shutterstock
Compensarea muncii în zilele de sărbătoare legală
În situația în care activitatea nu permite întreruperea lucrului în zilele declarate sărbătoare legală, persoanele care lucrează trebuie recompensate prin acordarea de timp liber corespunzător (cu una sau mai multe zile libere), în cel mult 30 de zile calendaristice. În cazul în care acest lucru nu este posibil, ziua de sărbătoare lucrată se compensează cu un spor salarial de cel puțin 100%. Timpul liber plătit și valoarea sporului se negociază, prin contractul individual de muncă și regulamentul intern al firmei.
În plus, angajatorul care are nevoie de personal în zilele de sărbătoare legală trebuie să justifice că se află în situația în care procesul de producție nu poate fi întrerupt.
Sancțiuni pentru neplata orelor suplimentare
Codul Muncii nu face diferență între angajații plătiți din fonduri publice (bugetari) și cei din economia privată, astfel că regulile legate de modalitățile de compensare a muncii suplimentare sunt identice și se aplică egal tuturor.
Un alt aspect important este acela că legiuitorul a urmărit ca munca suplimentară să fie compensată în principal prin acordarea de timp liber plătit, echivalent cu cel în care salariatul a muncit sau, dacă așa s-a negociat, chiar mai mult (de exemplu, 8 ore de muncă suplimentară se compensează cu 8, 16 sau mai multe ore libere plătite). Compensarea prin sporuri salariale se poate face atunci când angajatorul dovedește imposibilitatea acordării de timp liber plătit.
În același timp, salariații care consideră că, în mod nejustificat, angajatorul nu le-a acordat zilele libere plătite sau sporurile salariale corespunzătoare, pot sesiza Inspecția Muncii sau instanța competentă.
Sancționarea angajatorului are ca scop descurajarea prestării orelor suplimentare în afara limitelor impuse de lege. Conform prevederilor Codului Muncii, amenzile cuprinse între 1.500 și 3.000 de lei (5.000 de lei, dacă nu se solicită acordul angajatului sau dacă acesta este sancționat disciplinar pentru refuz) se acordă de autoritățile care constată nerespectarea normelor legale privind munca suplimentară, acordul angajaților sau compensarea muncii suplimentare, indiferent de numărul de angajați care se află în oricare dintre aceste situații.
Limitările legale privind orele suplimentare
Codul Muncii stabilește limite clare pentru a proteja sănătatea și bunăstarea angajaților:
- durata maximă a timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, nu poate depăși 48 de ore pe săptămână;
- prin excepție, durata timpului de muncă poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână;
- tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.
Drepturile și obligațiile angajaților și angajatorilor
Pe baza legislației muncii, a contractelor de individuale de muncă și a regulamentelor interne, atât angajații, cât și angajatorii au drepturi și obligații specifice:
Drepturile angajaților
- consimțământul pentru munca suplimentară: angajații au dreptul să accepte sau să refuze efectuarea muncii suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru lucrări urgente;
- compensarea corectă: angajații au dreptul să fie recompensați pentru munca suplimentară fie prin ore libere plătite, fie prin spor salarial, conform prevederilor legale.
Obligațiile angajatorilor
- respectarea limitelor legale: angajatorii trebuie să se asigure că durata timpului de muncă, inclusiv orele suplimentare, nu depășește limitele legale stabilite;
- compensarea muncii suplimentare: angajatorii sunt obligați să compenseze munca suplimentară conform prevederilor legale, fie prin acordarea de ore libere plătite, fie prin plata unui spor salarial corespunzător;
- evidența orelor de muncă: angajatorii trebuie să țină o evidență clară și exactă a orelor de muncă prestate de angajați, inclusiv a orelor suplimentare.
În România, munca suplimentară este reglementată strict pentru a proteja drepturile angajaților și pentru a asigura un echilibru între viața profesională și cea personală. Este esențial ca atât angajatorii, cât și angajații să cunoască și să respecte prevederile legale privind orele suplimentare, pentru a evita abuzurile și pentru a menține un mediu de lucru sănătos și echitabil.
Dacă ești în căutarea unui loc de muncă, OLX te ajută să îl găsești pe cel potrivit pentru tine. Descoperă aici sute de joburi la care poți aplica simplu și rapid, astfel încât, din candidat, să devii proaspăt angajat.
Autor: Andreea Oancea
8 August 2025
Ultima editare: 10 August 2025
